[Nume latin] Zingiber Officinalis

[Specificație] Gingeroli 5,0%

[Aspect] Pulbere galben deschis

Partea plantei utilizată: rădăcină

[Dimensiunea particulelor] 80 Mesh

[Pierdere la uscare] ≤5,0%

[Heavy Metal] ≤10PPM

[Depozitare] Depozitați într-o zonă rece și uscată, ferit de lumina directă și căldură.

[Perioada de valabilitate] 24 de luni

[Pachet] Ambalat în butoaie de hârtie și două pungi de plastic în interior.

[Greutate netă] 25 kg/tambur

[Ce este ghimbirul?]

Ghimbirul este o plantă cu tulpini cu frunze și flori verzi gălbui. Condimentul de ghimbir provine din rădăcinile plantei. Ghimbirul este originar din părțile mai calde ale Asiei, cum ar fi China, Japonia și India, dar acum este cultivat în părți din America de Sud și Africa. De asemenea, acum este cultivat în Orientul Mijlociu pentru a fi folosit ca medicament și cu alimente.

[Cum functioneazã?]

Ghimbirul conține substanțe chimice care pot reduce greața și inflamația. Cercetătorii cred că substanțele chimice funcționează în principal în stomac și intestine, dar pot funcționa și în creier și în sistemul nervos pentru a controla greața.

[Funcţie]

Ghimbirul este printre cele mai sănătoase (și delicioase) condimente de pe planetă. Este încărcat cu nutrienți și compuși bioactivi care au beneficii puternice pentru corpul și creierul tău. Iată 11 beneficii pentru sănătate ale ghimbirului care sunt susținute de cercetări științifice.

1. Ghimbirul conține gingerol, o substanță cu proprietăți medicinale puternice
2. Ghimbirul poate trata multe forme de greață, în special grețurile matinale
3. Ghimbirul poate reduce durerea și durerea musculară
4. Efectele antiinflamatorii pot ajuta la osteoartrita
5. Ghimbirul poate scădea drastic zahărul din sânge și poate îmbunătăți factorii de risc pentru bolile de inimă
6. Ghimbirul poate ajuta la tratarea indigestiei cronice
7. Pudra de ghimbir poate reduce semnificativ durerile menstruale
8. Ghimbirul poate reduce nivelul de colesterol
9. Ghimbirul conține o substanță care poate ajuta la prevenirea cancerului
10. Ghimbirul poate îmbunătăți funcția creierului și poate proteja împotriva bolii Alzheimer
11. Ingredientul activ din ghimbir poate ajuta la combaterea infectiilor

Stevia rebaudiana este cunoscută în mod obișnuit ca Madhu Tulsi. Acesta este cultivat pe scară largă pentru frunzele sale dulci. Stevia și floarea soarelui aparțin familiei Asteraceae. Planta dulce Stevia devine o sursă majoră de îndulcitor natural ca alternativă a zahărului. Înlocuiește rapid îndulcitorii chimici precum Splenda, Zaharina și Aspartamul. Planta este originară din regiunile tropicale și subtropicale din America de Nord și America de Sud. Există aproape 240 de specii din genul Stevia. Este cultivat pe scară largă în țări precum Brazilia, Columbia, Paraguay și Venezuela. În Venezuela este folosit de peste 1500 de ani. Frunzele de stevie sunt de 20-25 de ori mai dulci decât zahărul normal. Extractul de stevia Rebaudioside-A este de aproximativ 300-400 de ori mai dulce decât zahărul normal. Dulceața steviei s-a simțit și ea mult timp.
Se dezvoltă o piață bună pentru stevia atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Aceasta este o rază de speranță pentru pacientul diabetic. Deoarece este o sursă naturală de îndulcitor. Este, de asemenea, utilizat pentru tratamentul obezității și a pacienților cu glicemie crescută. Nu există o creștere a nivelului de zahăr după consumul de stevie ca îndulcitor ca înlocuitor al zahărului normal. Înlocuire și replantare
Din anii următori, unele plante vor muri din diverse motive, aceste goluri trebuie umplute imediat cu răsaduri bine dezvoltate. În funcție de tipul de sol și de management, productivitatea va scădea după 5 ani și aceasta ar trebui înlocuită cu plantații noi.
Punjab, Haryana, Madhya Pardesh, Tamil Nadu……

Ce este BIOPOLIMER? Ce înseamnă BIOPOLYMER? BIOPOLYMER sens – pronunția BIOPOLYMER – definiție BIOPOLYMER – explicație BIOPOLYMER – Cum se pronunță BIOPOLYMER?

Sursa: articol Wikipedia.org, adaptat sub licența https://creativecommons.org/licenses/by-sa/3.0/.

Biopolimerii sunt polimeri produși de organismele vii; cu alte cuvinte, sunt biomolecule polimerice. Deoarece sunt polimeri, biopolimerii conțin unități monomerice care sunt legate covalent pentru a forma structuri mai mari. Există trei clase principale de biopolimeri, clasificați în funcție de unitățile monomerice utilizate și de structura biopolimerului format: polinucleotide (ARN și ADN), care sunt polimeri lungi alcătuiți din 13 sau mai mulți monomeri nucleotidici; polipeptide, care sunt polimeri scurti de aminoacizi; și polizaharide, care sunt adesea structuri de carbohidrați polimerici legate liniare.

Celuloza este cel mai comun compus organic și biopolimer de pe Pământ. Aproximativ 33% din toată materia vegetală este celuloză. Conținutul de celuloză al bumbacului este de 90 la sută, pentru lemn este de 50 la sută.

O diferență majoră definitorie între biopolimeri și polimerii sintetici poate fi găsită în structurile lor. Toți polimerii sunt formați din unități repetitive numite monomeri. Biopolimerii au adesea o structură bine definită, deși aceasta nu este o caracteristică definitorie (exemplu: lignoceluloză): compoziția chimică exactă și secvența în care sunt aranjate aceste unități se numește structură primară, în cazul proteinelor. Mulți biopolimeri se pliază spontan în forme compacte caracteristice (vezi și „plierea proteinelor”, precum și structura secundară și structura terțiară), care determină funcțiile lor biologice și depind într-un mod complicat de structurile lor primare. Biologia structurală este studiul proprietăților structurale ale biopolimerilor. În schimb, majoritatea polimerilor sintetici au structuri mult mai simple și mai aleatorii (sau stocastice). Acest fapt duce la o distribuție a masei moleculare care lipsește în biopolimeri. De fapt, deoarece sinteza lor este controlată printr-un proces direcționat de șablon în majoritatea sistemelor in vivo, toți biopolimerii de un tip (să spunem o proteină specifică) sunt toți la fel: toți conțin secvențe și numere similare de monomeri și, prin urmare, toți au aceeași masă. Acest fenomen se numește monodispersitate, spre deosebire de polidispersitatea întâlnită la polimerii sintetici. Ca rezultat, biopolimerii au un indice de polidispersitate de 1.

Convenția pentru o polipeptidă este de a enumera resturile sale constitutive de aminoacizi pe măsură ce apar de la capătul amino până la capătul acidului carboxilic. Resturile de aminoacizi sunt întotdeauna unite prin legături peptidice. Proteina, deși este folosită colocvial pentru a se referi la orice polipeptidă, se referă la forme mai mari sau complet funcționale și poate consta din mai multe lanțuri polipeptidice, precum și din lanțuri unice. Proteinele pot fi, de asemenea, modificate pentru a include componente non-peptidice, cum ar fi lanțuri zaharide și lipide.

Convenția pentru o secvență de acid nucleic este de a enumera nucleotidele așa cum apar de la capătul 5′ la capătul 3′ al lanțului polimeric, unde 5′ și 3′ se referă la numerotarea atomilor de carbon din jurul inelului de riboză care participă la formare. legăturile de diester fosfat ale lanțului. O astfel de secvență se numește structura primară a biopolimerului.

Biopolimerii pe bază de zahăr sunt adesea dificili din punct de vedere convențional. Polimerii de zahăr pot fi liniari sau ramificați și sunt de obicei uniți cu legături glicozidice. Amplasarea exactă a legăturii poate varia, iar orientarea grupărilor funcționale de legătură este de asemenea importantă, rezultând legături a- și ß-glicozidice cu numerotarea definitivă a locației carbonilor de legătură în inel. În plus, multe unități de zaharide pot suferi diverse modificări chimice, cum ar fi aminarea și chiar pot forma părți din alte molecule, cum ar fi glicoproteinele.